O rază de speranță a străbătut zilele acestea comunitățile vulnerabile din România, odată cu sosirea Convoiului Umanitar german însoțit de 38 de voluntari dedicați – oameni cu inimi extraordinare, veniți să aducă alinare și sprijin acolo unde este cea mai mare nevoie. Misiunea lor este parte din Proiectul NikolausConvoi, derulat cu devotament de Asociația Hinsehen und Helfen, un proiect care de ani de zile transformă bunătatea în fapte concrete, ajutând familii cu o situație financiară și materială precară, aflate în grija Asociației Vasiliada, precum și alte familii sprijinite de alte asociații, fundații.
De la primele ore ale dimineții, voluntarii au coborât din camioanele încărcate cu alimente, îmbrăcăminte, produse de igienă, jucării și echipamente esențiale, întâmpinați de priviri pline de emoție și recunoștință. Nu era doar un transport de ajutoare – era o întâlnire dintre oameni, dintre povești, dintre lumi care, pentru o clipă, s-au contopit într-un gest comun de solidaritate.
Mulți dintre voluntari au declarat că revin an de an în România, atrași de sinceritatea și căldura oamenilor pe care îi întâlnesc. „Ori de câte ori venim, ne simțim ca într-o mare familie. Bucuria copiilor când văd că nu au fost uitați ne împlinește și ne dă sens”, a spus unul dintre membrii convoiului, vizibil emoționat.
Impactul acestei inițiative se vede nu doar în pachetele descărcate, ci mai ales în schimbările subtile pe care le lasă în urmă – sentimentul că cineva, chiar și de departe, te vede și îți întinde o mână la nevoie. Pentru multe familii aflate în dificultate, aceste ajutoare înseamnă o iarnă mai ușoară, o masă care poate fi umplută, un copil care poate zâmbi în prag de sărbători.
Proiectul NikolausConvoi, în baza parteneriatului încheiat între Asociația Hinsehen und Helfen și Asociația Vasiliada, continuă astfel să demonstreze că solidaritatea nu cunoaște granițe și că, prin gesturi simple dar autentice, se pot crea punți puternice între comunități. Iar cei 38 de voluntari ai acestui an au reușit, încă o dată, să transforme iarna într-un anotimp al speranței – un dar neprețuit pentru toți cei care simt că nu sunt singuri.
Convoiul a poposit în data de 29.11.2025 la Centrul de Urgență pentru Persoane fără Adăpost ,,Sf. Vasile”, unde au lăsat alimente, produse de igienă, saltele, pampers, blaturi pentru mese, scaune, cărucioare pentru persoane cu dizabități.
În data de 30 noiembrie, 25 de familii din Craiova și Dudovicești s-au bucurat de vizita voluntarilor germani și de cadourile oferite, iar de 1 Decembrie au sprijinit cu alimente, articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, jucării, produse de igienă un număr de 14 familii din Comuna Botoșești – Paia, urmând ca în zilele ce urmează să ajungă la Filiași, Bădoși, Urzicuța, precum și în alte comunități.
Împreună facem #maimultbine!










