Așezăminte
Mai mult decât un adăpost
În prezent, în cadrul Asociației Vasiliada funcționează trei așezăminte: Centrul Social de Urgență pentru Persoane fără Adăpost „Sfântul Vasile” din Craiova, Centrul Social de Zi pentru Copii „Sfântul Stelian” Lipovu și Centrul Social „Sfântul Nicolae” Filiași. În cadrul acestora, persoanele aflate în nevoie, primesc adăpost, hrană și, poate, cel mai important, speranță pentru o viață mai bună.
Campaniile noastre

ColinDAR cu Paula Seling
ColinDAR cu Paula Seling este concertul caritabil care aduce, an de an, bucurie și speranță celor aflați în nevoie.

Să le Dăruim Crăciunul
Asociația Vasiliada colectează scrisorile lor pentru Moș Crăciun, iar tu poți deveni „spiridușul” care le împlinește dorințele.

Ajută cu 3,5%!
Redirecționează o parte din impozitul tău pe venit către Asociația Vasiliada – fără niciun cost pentru tine!

Gesturile Mici Fac Oamenii Mari
Asociația Vasiliada oferă burse lunare copiilor din mediul rural care au rezultate bune la școală, dar provin din familii cu posibilități reduse.
Masa Bucuriei
Masa Bucuriei este un program prin care Asociația Vasiliada colectează alimente în stare bună de consum, oferite de hypermarket-uri, și le distribuie familiilor fără resurse și persoanelor vulnerabile.
Ajutor pentru sănătate
Programul Ajutor pentru Sănătate facilitează accesul gratuit la consultații și analize medicale pentru persoanele vulnerabile aflate în grija Asociației Vasiliada
Campania umanitară „Faptele Bune sunt Lumină”
Cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale, Asociația Vasiliada dăruiește atât persoanelor singure, cât și familiilor defavorizate pachete cu alimente de bază, dar și alimente specifice acestei sărbători. Se desfășoară anual, cu sprijinul TVR Craiova – partener media, a firmelor private, persoanelor fizice, instituții de educație.
Proiectul „Toți la masă”
Proiectul „Toți la masă” a fost demarat în decembrie 2019, din inițiativa Înaltpreasfințitului Parinte Mitropolit Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Craiovei. În cadrul proiectului, săptămânal, aproximativ 900 de bătrâni și alte persoane nevoiașe primesc hrană caldă, prin implicarea tuturor parohiilor din Municipiul Craiova.
Convoiul umanitar „Nikolauskonvoi”
Prin sprijinul partenerilor Hinsehen und Helfen din Germania, Asociatia Vasiliada sprijină anual peste 450 de persoane dezavantajate din Craiova și județul Dolj, persoane aflate în grija Asociației, sprijin constând în pachete cu alimente, produse de igienă și cadouri pentru copii. De asemenea, beneficiarii Centrului Social de Urgență pentru Persoane fără Adăpost ,,Sf. Vasile” au primit alimente, produse de igienă personală și produse de curațenie. Această campanie se desfășoară anual.
Semimaratonul Craiovei – „Împreună pentru comunitate!”
Primul eveniment de fundraising comunitar din Craiova – Semimaratonul Craiovei organizat pe 4 noiembrie 2018 de Asociația Română a Tinerilor cu Inițiativă (ARTI), de atunci organizându-se anual. Evenimentele sportive de strângere de fonduri sudează comunitățile și le oferă oamenilor ocazia să facă parte din schimbarea pe care și-o doresc. Oamenii au început să aducă schimbarea pozitivă în comunitățile lor prin sport.
Campania socială „Am ghiozdan! Merg la școală”
750 de copii din județele Dolj și Gorj, majoritatea din mediul rural, au primit kituri cu rechizite școlare provenite din donații și sponsorizări, în cadrul campaniei sociale „Am ghiozdan! Merg la școală”. Campania a fost inițiată de Asociația Vasiliada și susținută de TVR Craiova.
